Cum am devenit profesoară

   Sunt o profesoară pasionată de profesie. Acum. Dar nu întotdeauna a fost așa...

   În adolescență nu eram hotărâtă cine vreau să devin, deși părinții mei intuiau că aș putea fi profesoară atunci când improvizam acasă o sală de clasă și ”instruiam” cu mare ardoare surorile mele. De aceea, când a venit timpul să aplic la Universitate, am acceptat să realizez visul mamei mele și să fiu profesor. Astăzi cred că a fost cea mai bună decizie din viața mea și în fiecare an de Ziua Profesorului îi spun „mulțumesc”. 

    La finalizarea Universității m-am angajat, conform îndreptării, într-o școală, unde am activat până la optimizarea acesteia. Datorită muncii asidue, interesului manifestat și perseverenței, chiar de la bun început am avut succese. Pentru un tânăr specialist primii ani sunt foarte complicați și eu nu am fost ocolită de greutățile acestea, fapt care m-a determinat să încerc și altceva decât pedagogia.

    Cinci ani am lipsit din învățământ, activând în alt domeniu și am avut ocazia să fac comparații și să ajung la anumite concluzii. Acolo a fost mai ușor, însă ceva întotdeauna îmi lipsea. Eu înțelegeam că jobul pe care îl aveam nu îmi oferea posibilitatea să-mi manifest creativitatea, ideile, să mă dezvolt personal, iar colegii îmi spuneau că locul meu este la școală.

    Când și această instituție și-a încetat existența, m-am hotărât să revin în pedagogie și acest pas era asumat, bine gândit și foarte mult dorit. Școala în care îmi doream să activez și-a deschis larg ușile, chiar dacă nu erau locuri vacante pentru specialitatea mea. Directoarea mi-a propus să predau istoria și, chiar dacă mi-a fost greu să mă decid, până la urmă am acceptat această provocare, în același an m-am înscris la calificarea profesională suplimentară. Vreau să accentuez că atunci directoarea a avut în mine mai multă încredere decât aveam eu însumi și sper că am reușit să-i îndreptățesc toate așteptările.

    A urmat ascensiunea mea vertiginoasă în cariera de pedagog. Urmăream toate noutățile pedagogice și le aplicam în practică, m-am înscris și am participat la un șir de ateliere, seminare, webinare, conferințe, școli pentru cadre didactice. Au fost cazuri când la unele evenimente republicane eram unica participantă din raionul meu sau chiar din nordul țării. Am avut ocazia să particip și la conferințe internaționale, astfel am îmbinat dezvoltarea profesională cu călătoriile, din care mi-am creat amintiri de neuitat. Îmi amintesc că atunci când am revenit în școală nu știam ce este un PPT, iar un an mai târziu ocupam locul III la concursul național de lucrări digitale. În același an am fost desemnată câștigătoarea concursului internațional al planurilor de lecție Trans.History, organizat de Centropa și am fost premiată în cadrul conferinței internaționale din Odessa, Ucraina, unde am făcut și o prezentare la acest subiect.

    Un moment crucial în cariera mea pedagogică a fost aderarea la eTwinning – comunitatea profesorilor, elevilor și școlilor din Europa care colaborează în proiecte educaționale. Am cunoscut foarte mulți profesori dedicați meseriei noastre, care m-au inspirat și de la care învăț în permanență. Această platformă mi-a oferit deschidere spre întreaga lume, comunicare interesantă cu profesorii din alte țări, schimb intercultural. În 2 ani de când sunt membru eTwinning sunt deja deținătoare a patru Certificate Naționale de Calitate, câștigătoarea unui concurs al proiectelor fondate, două articole publicate și numeroase impresii extraordinare alături de elevi.

    Deși mi-a fost greu să mă reprofilez, consider că aceasta a fost o șansă extraordinară pentru mine. Fiind și profesor de educație pentru societate/civică am ocazia să mă implic în activități diverse, cu tematici diferite, să realizez educație ecologică, mediatică, electorală, să fac instruiri în domeniul siguranței, drepturilor omului ș.a. Astfel, sunt coordonator local Hai Moldova, membru Intersecție, EFOR din România, membru activ al multor grupuri educaționale.

    Astăzi pot să afirm că pedagogia mi-a schimbat viața, a făcut-o mai interesantă, în calea mea s-au ivit posibilități pe care în altă profesie nu le-aș fi avut. Atunci când am revenit în învățământ am trăit în primul semestru mai mult decât în cinci ani în alt domeniu. Deseori aud că pedagogia nu este apreciată, profesorii sunt mereu obosiți, în criză de timp, viața lor este monotonă și plictisitoare, însă eu cred că am reușit să demonstrez contrariul, pentru că am văzut în pedagogie o binecuvântare și am valorificat tot ce mi-a oferit această profesie minunată. Desigur că am și eu momente mai dificile, dar de fiecare dată viața îmi oferă convingerea că eu sunt în locul potrivit. Bunăoară, această vară făceam cursuri de limbă engleză și pe parcursul lecțiilor eram puși în situația de a vorbi cât mai mult, de a adresa unul altuia întrebări și fiecare relata despre ocupația, profesia sa, viața de zi cu zi. În una din ultimele lecții un tânăr din grup m-a întrebat de ce îmi iubesc profesia, iar după discursul meu a spus că își dorește pentru copilul său anume un așa profesor ca mine. Astfel de momente îmi oferă încrederea că pedagogia este menirea mea și ea îmi poate oferi tot ce este mai bun dacă eu îi sunt dedicată.